Brothers


Brothers, regia Jim Sheridan. Cand imi mai pica in mana vreun film despre razboi si consecintele sale alienante, ma-ntreb: inca unul? Ce nu cunoastem? Frica de moarte, dorul de viata, legatura de sange si legatura camaradereasca, traiectoria glontului orb sau a tevii de plumb, valorile morale si fluxul sus-jos jos-sus al constiintei? Cu filmul asta n-am rezonat. Dintr-un motiv aparent ciudat. N-are curaj. Si eu am fost in razboi. In clasa a sasea, un ciudat de pe strada ne-a inchis pe mine si vreo doi prieteni intr-un pod. Ne-a spus: de-aici nu mai scapati! Si l-am crezut ca vorbeste foarte serios. Dupa o saptamana, militia comunista iesea triumfatoare: trei copii legasera raufacatorul, il batusera crunt si iesisera la lumina. Ce facuse ea, militia comunista? aaa, bineinteles ca-i cautase, interogase. Si da, i-a dus la parinti. Copiii au avut curaj nebun, dar se gandesc ca astazi, ca maturi, cine stie daca... Deci, da. Eu cred ca exista un film de razboi reusit in 2009; e The Hurt Locker, si nu asta. Insa un excelent salt calitativ pentru Tobey Maguire. De la omul paianjen la rolul de-aici e calea valorii. Cateodata, un individ cara lumea in spinare. Cand un film e dus de un singur om, se cheama ca filmul e cam schiop.